Ziua 1
Plecare: ora 6.00 de la intrarea in Parcul Carol. Pornim in calatoria noastra traversand Dunarea - al doilea fluviu al Europei dupa Volga, singurul care curge de la vest la est si facem o prima oprire la 10 km sud de Ruse, la pestera in care a trait Sf Dimitrie Basarabov, pentru a continua mai apoi cu vizitarea Manastirilor de la Ivanovo - o retea de mici biserici si chili, sapate in stanca, la 32 de metri deasupra apei ce strabate pitorescul canion al raului Roussenski Lam. Dupa ce ne bucuram sufletele cu frumoasele picturi murale intrate in Patrimoniul Unesco. Ne continuam drumul si oprim (in jurul orei 12,30) pentru a vizita Mormantul tracic de la Sveshtari, care face parte din rezervatia istorica si arheologica din Sboryanovo, un complex unic format din asezari, temple, necropole din antichitate. Datorita arhitecturii sale remarcabile si decorarii artistice, mormantul tracic Sveshtari este inclus in lista mostenirii culturale mondiale UNESCO din 1985. Potrivit UNESCO, Mormantul tracic de la Svestari este un monument extrem de rar si bine conservat pentru arhitectura constructiilor sepulcrale. Unicitatea monumentului este data si de specificul artei locale, inspirat din elenism. Sub un tumul de 11,5 m, cu un diametru de 70 m, prospectiunile geofizice au adus la lumina o intrare monumentala intr-un hipogeu, un dromos, o anticamera si doua camere funerare dreptunghiulare. Configuratia acestui mormant de rege trac, ce difera considerabil de alte morminte tracice, cum este cel de la Kazanlak, se incadreaza intr-un tipar elenistic infatisat in Macedonia, Asia Minor si Egipt.In finalul zilei vom reveni in Bucuresti traversand Dunarea.